Peste 11 milioane de măști de protecție cumpărtate de stastul român pentru persoanele defevorizate, în baza unei OUG din starea de urgență, au rămas nedistribuite. Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru afirmă că a aflat de această situație abia acum trei săptămâni, iar OUG va fi miodificată astfel încât măștile să fie distribuite și pe durata stării de alertă. Tătaru susține că era responsabilityatea autorităților locale să le î,mpartă celor în drept.
Nu mai puțin de 18 competitori au depus oferte la licitația organizată de Ministerul Apărării Naționale (MApN), anunțată în premieră de Profit.ro, pentru achiziția de echipamente medicale de protecție anti-COVID 19, în urma căreia ministerul vrea să încheie un acord-cadru pe 12 luni ce poate ajunge la peste 108 milioane lei, valoarea minimă a achiziției fiind estimată la 27,5 milioane lei.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) vrea să cumpere, în contextul pandemiei COVID-19, echipamente medicale de protecție, valoarea acordului-cadru pe 12 luni scos la licitație recent de instituție putând ajunge la peste 108 milioane lei. Valoarea minimă a achiziției este estimată la 27,5 milioane lei.
AirLief, un producător bulgar de măști de protecție inteligente, analizeză intarea pe piața din România ca parte a unei strategii de extindere în Europa Centrală și de Est.
Compania feroviară belgiană Infrabel testează camere smart cu senzori pentru a se asigura că angajații poartă măști și păstrează distanțarea socială, pentru a opri răspândirea noului coronavirus, transmite Reuters.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, anunță că a început producția de măști în România, urmând a se produce 150.000 de măști pe zi, până în 15 aprilie, când se va ajunge la 500.000 de măști pe zi.
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat marți că statul francez rechiziționează ”toate stocurile și producția de măști de protecție pentru a le distribui îngrijitorilor și persoanelor atinse de coronavirus”, în contextul în care Guvernul a anunțat al patrulea deces din cauza contaminarii cu noul coronavirus covid-19, relatează AFP.
Statele Unite vor începe să controleze călătorii pentru coronavirus și vor mări producția de măști de protecție și kituri de testare, guvernul dorind să îi calmeze pe americani, pe fondul răspândirii infecției la nivel mondial și al declinului accentuat al acțiunilor, săptămâna trecută, transmite Reuters.